16 March 2023
Acum faci Cash-in cu lei românești (RON) la 57 de bancomate Victoriabank din toată țara

Victoriabank continuă să dezvolte serviciul său exclusiv Cash-in în RON, prin care clienții Victoriabank, persoane fizice, care dețin carduri bancare, au posibilitatea să-și alimenteze contul cu lei românești (RON) la bancomatele Victoriabank. De acum, 57 de ATM-uri din toată țara permit alimentarea contului în lei românești!

Victoriabank a introdus în premieră pe țară funcția Cash-in în lei românești ca urmare a necesității tot mai evidente manifestate de cetățenii Republicii Moldova de a opera fără constrângeri cu valută națională românească. Decizia Victoriabank de a satisface interesele clienților săi, în această direcție, a fost extrem de binevenită, fapt confirmat de numărul și volumul tranzacțiilor în lei românești care se dublează lunar.

„Faptul că relațiile cu România devin din ce în ce mai deschise și mai puternice dinamizează circulația umană în ambele sensuri. Avem foarte mulți studenți în instituțiile de învățământ liceal și superior în orașele românești, oameni de afaceri și reprezentanți ai culturii noastre care trec hotarul foarte des, avem familii așezate pe ambele maluri ale Prutului. Și atunci necesitatea de a opera ușor și simplu cu valuta națională românească devine imperioasă. Victoriabank întotdeauna a fost aproape de clienții săi. Astfel, decizia de a le oferi posibilitatea de a retrage în numerar și a alimenta contul cu lei românești rapid, confortabil și simplu se pliază perfect pe prioritățile noastre”- menționează Valeriu Stratan, Director al Centrului de procesare carduri.

Amintim că, inițial, Victoriabank a introdus funcționalitatea de retragere a numerarului în lei românești de la bancomate. Începând cu 11 iulie 2022 a fost adăugată și funcționalitatea Cash-in de alimentare a contului în valuta națională românească (RON), disponibilă la șapte bancomate Victoriabank din Chișinău.

Astăzi, 57 de bancomate din toată țara au și funcția Cash-in în RON. Lista cu adresele acestor bancomate poate fi găsită aici.

Cu Victoriabank România e mai aproape. Alimentează-ți cardul cu lei românești #CuPoftaDeInovații și de #DigitalBanking!




Despre Victoriabank:

Victoriabank continua, constant, procesul de îmbunătățire și dezvoltare a bankingului alternativ și a soluțiilor de self-service. Astfel, banca a lansat primele bancomate valutare în 2021, iar în 2022 deja 191 de ATM-uri Victoriabank din toată țara acceptau retragerea sau alimentarea contului cu mai multe valute străine, precum EUR, USD și, parțial, RON. Rețeaua de bancomate Victoriabank este în continuă dezvoltare și într-o permanentă digitalizare. Anul trecut au fost achiziționate 100 de ATM-uri de ultimă generație, unice pe piața din Republica Moldova, ce oferă consumatorilor o experiență digitală unică: ecrane tactile, platformă software ce rulează pe cele mai noi tehnologii Web concentrată pe UI/UX și consumer journey, posibilitatea de a face smart banking printr-o simplă atingere cu telefonul, smartwatch-ul, stickere, brățări, inele. Noi îți oferim soluții, tu o alegi pe cea mai potrivită pentru tine!