Credit investițional

Apply now

Despre Programul „373”

Programul guvernamental 373 are ca scop să stimuleze investițiile în mediul de afaceri, să sprijine dezvoltarea și inovarea în rândul antreprenorilor și să contribuie la creșterea economică a țării. Prin compensarea unei părți din dobânzile creditelor investiționale, programul facilitează accesul la finanțare și încurajează antreprenorii să inițieze proiecte și să-și extindă activitățile, contribuind astfel la prosperitatea economică a Moldovei.

Astfel, rata dobânzii la creditele de până la 7 ani, perioada maximă de grație este de 3 ani. Diferența ratei dobânzii va fi acoperită prin Intermediul Instituției Publice ODA (Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului).

Despre credit

g Valoarea maximă

până la 40 milioane lei* per beneficiar

*Suma până la 3 milioane lei poate fi accesata fără garanții materiale

j Termenul creditului investițional

până la 7 ani

j Moneda

MDL | EUR | USD

Avantaje

  • Plătești doar 7% în lei sau 3% în valută
  • Comision de acordare de 0.5% din valoarea creditului
  • Contribuția proprie de la 10% din valoarea proiectului investițional

Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii Programului „373”

  • Este înregistrat în Registrul de stat al unităților de drept din Republica Moldova și nu este în proces de insolvabilitate, reorganizare sau lichidare;
  • Este clasificat în condițiile prevăzute în Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii și nu cade sub incidența art. 12 alin. (3) din legea menționată;
  • Respectă cerințele privind protecția mediului stabilite în Legea nr. 1515/1993 privind protecția mediului înconjurător, precum și actele normative subordonate acesteia;
  • Nu are restanțe față de bugetul public național la data solicitării creditului;
  • Nu are beneficiari efectivi înregistrați și/sau rezidenți ai jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență stabilite conform actelor normative ale Băncii Naționale a Moldovei, precum și ale Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor;
  • deține un plan de afaceri și/sau proiecții financiare care să demonstreze fezabilitatea și impactul potențial al proiectului investițional;
  • confirmă o contribuție proprie de cel puțin 10% din valoarea proiectului investițional propus spre finanțare, cu excepția taxei pe valoarea adăugată;
  • nu deține depozite bancare la termen generatoare de dobândă, precum și alte investiții financiare sub forma obligațiunilor sau valorilor mobiliare de stat în mărimea ce depășește valoarea minimă a contribuției proprii;
  • costurile de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora, care fac obiectul investiției pentru care solicit un credit investițional, nu au fost acoperite de alte programe/proiecte de asistență și/sau subvenții de stat, inclusiv contribuția proprie;
  • costurile de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora, care fac obiectul investiției pentru care solicit un credit investițional, nu au fost acoperite de alte programe/proiecte de asistență și/sau subvenții de stat, inclusiv contribuția proprie;
  • în cazul aprobării creditului în cadrul Programului de stimulare a investițiilor inovaționale „373”, suportul care va fi obținut de la stat prin compensarea parțială a dobânzilor aferente creditului solicitat nu va contribui la depășirea sumei maxime a ajutorului de minimis pentru întreprindere, stabilită de legislație, iar solicitantul se obligă să informeze banca și/sau Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în cazul depășirii pragului ajutorului de minimis în corespundere cu Legea nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat.

Tipuri de investiții

  • procurarea de mijloace fixe, echipamente și utilaje, inclusiv servicii și cheltuieli logistice, de instalare, de calibrare, de punere în funcțiune și de certificare a echipamentelor și/sau a utilajelor procurate în cadrul proiectului investițional solicitat, precum și pentru procurarea materiei prime și/sau a materialelor necesare procesului de producere/prestare a serviciilor a căror valoare nu va depăși 30% din valoarea proiectului investițional solicitat spre finanțare;
  • construcția și/sau reconstrucția/reparația rețelei inginerești pentru punerea în funcțiune a echipamentelor și a utilajului în cadrul proiectului investițional;
  • procurarea, construcția și/sau reconstrucția / reparația imobilelor/spațiilor, inclusiv auxiliare, cu terenurile aferente, pentru activități legate de implementarea proiectului investițional;
  • procurarea tehnologiilor digitale și a programelor informatice pentru activități legate de implementarea proiectului investițional;

Domenii de activitate neeligibile

  • Industria prelucrătoare:
    • Distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice;
    • Fabricarea altor băuturi nedistilate, obținute prin fermentare;
    • Fabricarea produselor din tutun;
    • Fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice;
    • Fabricarea explozivilor Fabricarea armamentului și a muniției;
    • Fabricarea vehiculelor militare de luptă;
    • Baterea monedelor.
  • Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor:
    • Intermedieri în comerțul cu produse alimentare, inclusiv băuturi și tutun;
    • Comerț cu ridicata al băuturilor;
    • Comerț cu ridicata al produselor din tutun;
    • Comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun;
    • Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun;
    • Comerț cu amănuntul al băuturilor în magazine specializate Comerț cu amănuntul al produselor din tutun în magazine specializate;
    • Comerț cu amănuntul al produselor alimentare, al băuturilor și al produselor din tutun efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe.
  • Activități financiare și asigurări
  • Tranzacţii imobiliare
  • Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii
  • Artă, activităţi de recreere şi de agrement:
    • Activități de jocuri de noroc și pariuri
  • Activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale

Tipuri de garanții acceptate

  • Bunuri imobile sau mobile
  • Garantia ODA - maxim 80% din valoarea creditului