Victoriabank este alături de locuitorii Republicii Moldova în orice condiții, inclusiv în cadrul campaniei de economisire a energiei electrice, desfășurată la nivel local și european în contextul crizei energetice. Astfel, banca anunță că a luat un șir de măsuri de reducere a consumului de curent electric în toate cele 71 de sedii ale sale din 31 de localități din țară.
„Risipa de curent electric înseamnă risipă de bani. Acum, însă, mai mult ca oricând, trebuie să facem economii de energie electrică pentru a depăși această criză la nivel european. Totodată, credem că trebuie să dăm dovadă de solidaritate la acest capitol. Astfel, Victoriabank a hotărât să anunțe public un șir de decizii privind reducerea consumului de energie electrică. În același timp, prin exemplul propriu, îndemnăm toți locuitorii Republicii Moldova să ia măsuri similare în propriile apartamente sau case”, a spus Bogdan Pleșuvescu, Președinte Victoriabank.
Printre acțiunile de raționalizare a consumului de energie electrică în sucursalele Victoriabank se numără:
Chiar din prima zi de implementare a acestor măsuri de către Victoriabank, s-a reușit obținerea unei economii a energiei electrice de până la 30%.
Amintim că astfel de măsuri de economisire a energiei electrice au fost luate și de mai multe instituții publice și private din Uniunea Europeană, dar și din Republica Moldova, precum și de către consumatorii de rând. Printre aceste decizii se numără: trecerea la regimul manual de conectare și deconectare a instalațiilor de aer condiționat pentru răcirea sau încălzirea aerului, utilizarea unor becuri LED, care consumă mai puțin curent, sistarea iluminatului din interiorul unor clădiri, renunțarea la iluminatul exterior al unor sedii după miezul nopții, deconectarea unor fântâni arteziene, diversificarea surselor de energie electrică, printre care instalarea panourilor solare etc. De asemenea, autoritățile europene și cele din Republica Moldova au îndemnat populația să facă același lucru pentru economisirea energiei electrice.
Victoriabank implementează o agenda socială continuă, fiind întotdeauna alături de Moldova, alături de fiecare. Astfel, din martie curent, Victoriabank desfășoară campania națională „Alături de Moldova, alături de fiecare!” – o amplă inițiativă socială pentru întreaga țară, cu un buget de cel puțin 10 milioane de lei, care va fi implementată până la sfârșitul acestui an.