În data de 13 decembrie, la Bursa de Valori a Moldovei, în cadrul MTF, a fost înregistrată prima tranzacţie pe piaţa secundară cu obligaţiuni municipale, emise de Primăria or. Sîngera, pe termen de 2 ani, cu rata fixă de 6,5% anual. Tranzacţia a fost intermediată de către Victoriabank, fiind prima și unica bancă cu licenţă de Societate de Investiții, care a intermediat până în prezent emisiuni de obligaţiuni, emise de Autorităţile Publice Locale. Condiţiile tranzacţiei au fost stabilite comercial, în baza cererii şi ofertei de pe piaţa bursieră, ceea ce denotă că există şi o piaţă secundară a acestor instrumente financiare.Reamintim că, obligaţiunile emise de Primăria or. Sîngera şi Primăria mun. Ceadîr-Lunga au fost primele obligaţiuni emise de Autorităţile Publice Locale, emisiuni intermediate cu succes de către Victoriabank, cu suportul Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, în cadrul proiectului „Obligațiunile guvernamentale locale,ca măsură de sporire a autonomiei locale”, finanțat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.
Pe data de 26.11.2021 Primăria mun. Ceadîr-Lunga a achitat deţinătorilor de obligaţiuni primul cupon trimestrial, îndeplinindu-și angajamentele în conformitate cu condițiile de emitere a obligațiunilor. Achitarea următorului cupon trimestrial de către Primăria mun. Ceadîr-Lunga, dar şi a primului cupon semianual de către Primăria or. Sîngera, va avea loc pe data de 26.02.2022.
Victoriabank, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, participă activ la dezvoltarea pieţei de capital din Republica Moldova, promovând instrumentele de investiții pe termen scurt şi lung, intermedierea între emitenții de valori mobiliare și furnizorii de capital, etc. Printre prioritățile Victoriabank sunt introducerea și promovarea noilor servicii, digitalizarea continuă a serviciilor oferite, utilizarea de noi tehnologii pe piața financiară din Republica Moldova.