26 Aprilie 2024
2023 – un an cu rezultate financiare foarte bune

Anul 2023 a fost unul foarte bun pentru Victoriabank, cu rezultate în creștere pentru toate domeniile de activitate. Prin creșterea semnificativă a volumelor de activitate și consolidarea pozițiilor pe piață, ne-am bucurat de rezultate pe măsură. Am extins gama de servicii digitale și am lansat produse inovatoare, adaptate nevoilor actuale ale clienților noștri.

Pe parcursul anului trecut, am înregistrat creșteri ale activelor, depozitelor și creditelor. Activele au ajuns la 21.74 miliarde lei, cu o majorare de 18.2% sau cu 3.34 miliarde lei mai mult față de perioada precedentă. În consecință, cota de piață la active a ajuns la 14.1%, consolidându-ne poziția a 3 în sectorul bancar.

Activitatea de creditare s-a dezvoltat dinamic. Portofoliul de credite a înregistrat 6.43 miliarde lei (principal). Pe parcursul anului trecut, am asigurat creșterea portofoliului de credite performante cu 1.01 miliarde lei sau cu 19.6% și, totodată, diminuarea creditelor neperformante cu 0.21 miliarde lei sau cu 42.3%. Principalul motor de creștere a volumului de credite sunt IMM-urile, care s-a majorat cu 45.5% față de 2022. Diminuarea creditelor neperformante ne asigură o calitate superioară a portofoliului de credite, ceea ce este peste media pe sectorul bancar.

Depozitele clienților Victoriabank, persoane fizice și juridice (sumă de bază), au ajuns la 15.72 miliarde lei la finalul lunii decembrie 2023, cu o creștere de 15.3% față de anul 2022. Cota noastră de piață pentru depozitele clienților de 13.8% ne plasează pe locul 4 în sectorul bancar. Persoanele fizice au economii de 8.78 miliarde lei la Victoriabank, iar persoanele juridice - de 6.93 miliarde lei.

Profitul net al Victoriabank a însumat, la finalul anului trecut, 672 milioane lei, cu o creștere de 30 milioane lei față de anul 2022, depășind obiectivul stabilit.

Rentabilitatea capitalului (ROE) a fost de 15.68%, iar rentabilitatea activelor (ROA) a fost de 2.93%. Fondurile proprii au crescut până la 3.56 miliarde lei, cu 23.7% mai mult decât la început de an.

Am continuat să susținem clienții noștri prin lansarea de programe de finanțare și soluții avansate. O inovație notabilă a fost lansarea VB24 POS cu fiscalizare - un echipament smart 2 în 1, facilitând plățile și eliberarea bonurilor fiscale.

Pe partea de digitalizare, Victoriabank și-a extins spectrul de produse. Astfel, tot mai mulți clienți au posibilitatea și aleg să efectueze operațiunile prin utilizarea sistemelor de deservire la distanță, fapt demonstrat și de numărul în creștere cu 20.7% al tranzacțiilor utilizând aceste sisteme. Clienții noștri preferă produsele digitale, iar acest lucru este confirmat și de ponderea depozitelor deschise online în totalul depozitelor, aceasta crescând până la 71.5% în 2023.

Produsele noastre de succes și ofertele permanente de servicii noi au adus mai mulți clienți activi și au crescut volumul activității noastre. Mai multe detalii despre promoțiile Victoriabank pot fi găsite pe site-ul oficial.

Rețeaua noastră extinsă de sucursale, agenții și ATM-uri ne permite să fim mai aproape de clienții noștri. La sfârșitul anului 2023, rețeaua Victoriabank includea 30 de sucursale, 38 de agenții, 225 bancomate și peste 8 000 de POS-terminale.

Suntem mândri să fim unul dintre cei mai mari plătitori de taxe și impozite din sectorul privat, susținând activitatea economică a Republicii Moldova, într-o perioadă deloc ușoară, contribuind la bugetul public național cu peste 304 milioane lei în 2023.

Banca se numără printre cei mai mari plătitori de taxe și impozite din sectorul privat, care anual contribuie la bugetul public național generând valoare pentru populație Astfel pe parcursul anului 2023, Victoriabank a contribuit la bugetul public național cu peste 304 milioane lei.

Pentru mai multe informații referitor la rezultatele Victoriabank puteți accesa link-ul.