Obligațiunile municipale emise de Primăria municipiului Ceadîr-Lunga au fost subscrise integral în prima zi de lansare a ofertei publice. Acest lucru reprezintă un succes notabil pe piața de capital din Republica Moldova, facilitat de sprijinul Victoriabank, care a fost intermediar financiar.
Victoriabank a recepționat cereri de subscriere a obligațiunilor de la 11 investitori - persoane fizice și persoane juridice – care au acoperit volumul prevăzut în prospect, în valoare totală de 5 milioane lei. Cu acești bani, Primăria Ceadîr-Lunga planifică implementarea unui proiect de reabilitare a infrastructurii municipiului. Printre obiectivele proiectului se numără construcția de drumuri și trotuare, cu scopul de a facilita accesul ambulanțelor și serviciilor de urgență, contribuind astfel la siguranța traficului rutier.
„Subscrierea obligațiunilor emise de Primăria Ceadîr-Lunga într-un timp atât de scurt demonstrează atractivitatea acestei oportunități de investiție. Faptul că investitorii beneficiază de o dobândă neimpozabilă pentru persoanele fizice, o rată flotantă ce protejează împotriva fluctuațiilor și posibilitatea de tranzacționare pe bursă reprezintă avantaje esențiale. Ne mândrim că, în calitate de bancă sistemică, Victoriabank a avut un rol activ în acest succes, demonstrând încă o dată angajamentul nostru pentru dezvoltarea pieței de capital din Republica Moldova”, declară Vitalie Corniciuc, Vicepreședinte Victoriabank.
Termenul inițial pentru subscrierea obligațiunilor a fost stabilit pentru 30 de zile calendaristice, însă succesul rapid al ofertei a permis închiderea anticipată, conform deciziei Primăriei Ceadîr-Lunga, și admiterea spre tranzacționare pe piața reglementată la Bursa de Valori a Moldovei.
Această emisiune de obligațiuni face parte dintr-un proiect inițiat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în cadrul programului de sprijin pentru Autoritățile Publice Locale în lansarea de obligațiuni municipale, finanțat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.
Victoriabank a intermediat cu succes primele emisiuni de obligațiuni municipale din Republica Moldova, oferite de Primăria orașului Sîngera și Primăria municipiului Ceadîr-Lunga, iar noua emisiune subliniază angajamentul băncii de a sprijini proiectele de dezvoltare ale comunităților locale. Prin intermediul acestora, banca promovează responsabilitatea financiară și transparența în gestionarea fondurilor.