7 August 2024
"Reflecții de vară". Expoziția de fotografie marca Victoriabank cu Marina Covalciuc

Sediul central Victoriabank, prinde din nou culoare și găzduiește cea de a treia expoziție #marcaVB, proiect dedicat în exclusivitate colegilor talentați și pasionați de artă, pictură, muzică, tradiții etc.

Suntem mândri la Victoriabank să valorificăm talentul și pasiunea angajaților noștri și să susținem #OameniiTalentați de la VB. In luna august in cadrul sediului central Victoriabank este găzduită următoarea expoziție marcaVB.

De această dată este vorba de Expoziția de fotografie ,,Reflecții de vară”. Fotografiile aparțin colegei noastre Marina Covalciuc, Director adjunct - Direcția Resurse Umane. Marina face parte din echipa de HR de mai bine de doi ani. Este o colegă dedicată și talentată, care reușește să îmbine armonios activitatea la bancă cu dragostea ei pentru fotografie.

Expoziția ,,Reflecții de vară" este o celebrare a verii și a feminității, unde frumusețea efemeră a florilor de câmp se împletește armonios cu grația și forța delicată a femeilor. Fiecare fotografie surprinde o istorioară de gingășie și putere, într-un dans vizual care scoate în evidență romantismul naturii.

Fotografia pentru mine e o formă de terapie și o modalitate de a vedea oamenii și lucrurile din jur într-un mod diferit, centrat pe detalii. Curios pentru mine este să observ efectele ”jocului de-a fotografa” asupra mea… atunci când văd ceva poetic primul gând e ”ehh de ce nu am aparatul foto cu mine”, sau cum pot fi prinsă timp îndelungat cu ochii pe un obiect pe care cade o lumină deosebită, iar eu stau în loc și observ…” ne spune Marina 😃.

La Victoriabank încurajăm inițiativele și pasiunile de suflet ale colegilor noștri. Le suntem recunoscători tuturor colegilor pentru diversitatea pasiunilor lor pe care le vociferează prin fiecare inițiativă împărtășită cu noi. Multă inspirație vă dorim, dragii noștri!


#OameniiVB #ColegiTalentați #CuPoftăDePasiuni CuPoftaDeArtă