Victoriabank este încântată să anunțe redeschiderea a trei mari sucursale, după ce au fost renovate și modernizate. După săptămâni de muncă asiduă și investiții, Sucursala nr. 15 din Comrat, Sucursala nr. 24 din Ialoveni și Sucursala nr. 1 din Bălți își întâmpină clienții în spații complet schimbate, concepute pentru a oferi o experiență bancară mai bună.
Prin modernizarea sucursalelor noastre, ne angajăm să punem la dispoziția clienților un mediu mai plăcut și mai confortabil, contribuind astfel la creșterea satisfacției și loialității acestora. Renovările nu au vizat doar schimbarea aspectului estetic al unităților, ci și îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor bancare. Am integrat tehnologii avansate și am optimizat fluxurile de lucru interne. În acest mod, am reușit să oferim o experiență bancară mai eficientă și mai convenabilă atât pentru clienții noștri, cât și pentru echipă.
Redeschiderea acestor sucursale înainte de sărbătorile de Paște, într-un moment în care fluxul de clienți este mai mare, demonstrează angajamentul nostru continuu de a răspunde necesităților financiare crescute ale clienților în această perioadă. Ne bucură faptul că îi putem întâlni într-un spațiu care reflectă valorile noastre de profesionalism și inovație. Clienții Victoriabank se bucură acum de zone de deservire mai luminoase și mai spațioase.
Pentru mai multe informații despre serviciile de care poți beneficia în fiecare dintre cele trei sucursale Victoriabank, adresa lor și orarul de funcționare, te rugăm să accesezi site-ul nostru.
Victoriabank, #CuPoftăDeModernizare