13 Martie 2020
Victoriabank, cu grijă pentru clienți – senzor de măsurare a calității aerului, instalat la sediul central

La sediul central al Victoriabank, localizat pe strada 31 august 1989, nr. 141, a fost instalat primul dispozitiv smart (de tip open source) pentru monitorizarea non stop a calității aerului.

 

Senzorul are capacitatea de a măsura parametri precum: temperatura, umiditatea aerului, presiunea atmosferică, nivelul de zgomot și particulele în suspensie (PM10 ȘI PM2.5).

 

Particulele în suspensie (PM10 ȘI PM2.5) reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid. Dimensiunea particulelor este direct legată de potențialul de a cauza efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât și pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații și intoxicări.

Datele se actualizează cu o frecvență de 2,5 minute și sunt furnizate în timp real pe un portal web, de tip open source utilizat în întreaga Europa, cu posibilitatea de fi accesate de toți doritorii, oricând.  

„Poluanții din aer sunt cauza principală a încălzirii globale și a generării afecțiunilor respiratorii. Este important să monitorizăm nivelul calității aerului, pentru a întreprinde acțiuni de diminuare a poluării acestuia. Senzorul instalat în incinta oficiului central de la Victoriabank se înscrie în seria de acțiuni, organizate de bancă, întru contribuirea protecției mediului natural și a încurajării unui mod de viață sănătos” – a declarat Bogdan Pleșuvescu, Președintele Comitetului de Direcție al Victoriabank.