Termeni și condiții de utilizare a cardurilor emise de Victoriabank în portmonee electronice

1. TERMENI

În prezentul document termenii indicați vor avea sensul următor: 

1.1. Autentificare prin aplicația VB24 Mobile (Autentificare VB24) – o Push-notificare expediată de către Bancă Deținătorului de card pe telefonul mobil, care face trimitere automată în aplicația VB24 Mobile, pe care Deținătorul de card o va accesa prin metoda de autentificare setată de el pe telefonul său (de ex: recunoaștere facială, amprentă digitală, cod de acces rapid, etc.), cu scopul de a autoriza o tranzacție în mediu on-line sau înrolarea cardului într-un Pormoneu electronic. 

1.2. Card Eligibil (Card)– card activ emis de Victoriabank persoanelor fizice si juridice, ce poate fi înrolat și utilizat în Portmoneul Electronic pentru efectuarea plăților. 

1.3. Face ID – reprezintă recunoașterea facială a deținătorului de card, posesorul dispozitivului. Mai multe detalii cu privire la posibilitățile de utilizare se pot găsi pe site-ul furnizorilor de dispozitive și aplicații. 

1.4. Parola de Unică folosință (OTP) – cod alfanumeric, generat de sistemul informaţional al Băncii în mod aleatoriu, transmis Clientului pe numărul de telefon mobil, și care este utilizat în calitate de cod de autentificare şi autorizare din partea Clientului pentru efectuarea tranzacțiilor. Durata Parolei de Unică folosință este limitată și se determină de către Victoriabank. 

1.5. Portmoneu electronic (Portmoneu) – platforme digitale de plată (ex. aplicația VB24 Pay) prin intermediul căreia Deținătorul de card poate înregistra carduri emise de Victoriabank pentru efectuarea plăților cu token. Dispozitivele compatibile sunt cele prezentate pe website-urile furnizorilor de dispozitive și aplicații. 

1.6. Push notificare – notificare scurtă, care apare pe ecranul dispozitivului Mobil. Push notificările apar doar când este disponibil accesul la rețeaua internet. 

1.7. Tehnologia Contactless – o modalitate de plată fără fir, prin unde radio generate de cip, care se poate face doar de la o distanță foarte mică și permite comunicarea cardului cu un terminal fără a se atinge fizic de acesta. 

1.8. Token – o serie unică de cifre în format digital ce asigură substituirea securizată a numărului de card înrolat de către deținătorul de card în Portmoneul electronic. Token-ul asigură creșterea securități tranzacțiilor, evitând stocarea numărului de card de către comercianți. Token-ul este utilizat prin intermediul Portmoneului electronic pentru efectuarea plăților Contactless la comercianți sau pentru plăti pe internet pe site-urile comercianților care acceptă plata prin intermediul Portmoneului electronic. 

1.9. Touch ID – reprezintă recunoașterea amprentei digitale a deținătorului de card, posesorul dispozitivului. Mai multe detalii cu privire la posibilitățile de utilizare se pot găsi pe site-ul furnizorilor de dispozitive și aplicații. 

1.10. VB24 Mobile – semnifică aplicația instalată pe Dispozitivul Mobil sub numele de marcă a Victoriabank, pe care Deținătorii cardurilor Victoriabank o utilizează pentru administrarea Cardurilor, conturilor și altor produse ale Băncii. 

1.11. Verificarea Deținătorului cardului  – (Verificare Deținător) – procedura de confirmare sau autentificare (acordarea dreptului de acces) a Deținătorului cardului. La înregistrarea Cardului Eligibil în Portmoneul electronic, verificarea Deținătorului cardului poate fi efectuată fie prin introducerea OTP de către Deținătorul cardului, expediată la numărul de telefon mobil, înregistrat în sistemele informaționale ale Victoriabank, fie prin Autentificarea VB24, iar în cazuri excepționale și prin intermediul Serviciul Suport Clienți 24/24.


2. CONDIȚIILE OFERITE DE VICTORIABANK ȘI ORDINEA ACCEPTĂRII ACESTEIA DE CĂTRE DEȚINĂTORUL CARDULUI. 

2.1. Prezentul document reprezintă oferta publică pentru Deținătorii cardurilor Victoriabank de a se alătura la Termenii și Condițiile prezente.

2.2. Prezentul document este plasat pe site-ul Băncii www.victoriabank.md și după caz, afișat pentru acceptare Deținătorului de card la înrolarea cardului în Portmoneu. 

2.3. Acceptarea de către Deținătorul cardului a ofertei publice și a Termenilor si Condițiilor prezente reprezintă executarea de către Deținătorul cardului a acțiunilor de înrolare a cardului în Portmoneul electronic, după care acesta poate fi utilizat pentru efectuarea plăților cu utilizarea Tehnologiilor Contactless, plăților pe internet pe site-urile comercianților care acceptă plata prin intermediul acestor soluții de plată. 

2.4. Utilizarea cardurilor Victoriabank în Portmoneul electronic pentru efectuarea tranzacțiilor este guvernată de Condițiile Generale de afaceri ale Victoriabank, aplicabile după caz, persoanelor fizice si juridice. 

2.5. Victoriabank nu percepe comision pentru înrolarea și/sau utilizarea cardurilor prin intermediul Portmoneului electronic.


 3. ORDINEA ÎNROLĂRII/ELIMINĂRII CARDULUI ÎN/DIN PORTMONEU 

3.1. Deținătorul de card poate înrola în Portmoneul electronic carduri emise de Victoriabank prin metode puse la dispoziție de Aplicație. 

3.2. În plus, Deținătorii de card care utilizează serviciul VB24 Mobile pot să înroleze cardurile într-un Portmoneu terț direct din VB24 Mobile, astfel încât datele cardului vor fi preluate direct în Portmoneul terț, fără să mai fie nevoie de introducerea lor manuală nemijlocit în aplicatia Portmoneului terț, opțiune valabilă doar pentru aplicațiile care suportă această soluție (in-app provisioning). 

3.3. Pentru autentificarea Deținătorului de card, la înrolarea cardului în Portmoneul electronic și finalizarea procedurii de înregistrare, Banca va expedia OTP la numărul de telefon al Deținătorului cardului înregistrat în sistemul informațional al Băncii sau va solicita Autentificarea VB24, iar în cazuri excepționale și prin intermediul Serviciul Suport Clienți 24/24. 

3.4. După Verificarea Deținătorului și înrolarea cardului cu succes în Portmoneul electronic, se formează și se păstrează Token-ul, care permite identificarea sigură a cardului utilizat la efectuarea plăților cu Portmoneul. 

3.5. După finalizarea înrolării cardului cu Portmoneul electronic, Deținătorul cardului poate utiliza serviciul acordat în conformitate cu prezentele Condiții, pentru: -efectuarea plăților în mediu real prin intermediul POS-terminalului dotat cu Tehnologia Contactless; -efectuarea plăților pe internet pe site-urile comercianților care acceptă plata prin intermediul Portmoneului Electronic; 

3.6. În plus, prin intermediul Cardurilor înrolate în Portmoneul electronic se pot efectua retrageri de numerar la ATM-urile compatibile cu Tehnologia Contactless. Pentru retragerea de numerar este necesară și introducerea PIN-ului Cardului pe terminalul ATM de la care se efectuează retragerea.

3.7. Deținătorul de card contribuind la înrolarea cardului în Portmoneul electronic, prin Parola de Unică folosință (OTP) /Autentificare VB24 /Face ID /Touch ID / alte metode de accesare Portmoneu, confirmă apariția și aplicarea de către acesta a echivalentului semnăturii personale și conștientizează că acest fapt poate conduce ulterior la realizarea tranzacțiilor prin cardul său înrolat asumându-și răspunderea deplină pentru aceste tranzacții. 

3.8. Deținătorul cardului, efectuând plata prin Portmoneul electronic, inclusiv utilizând Parola de Unică folosință (OTP) /Face ID/Touch ID, confirmă apariția și aplicarea de către acesta a echivalentului semnăturii personale. Deținătorul cardului recunoaște că documentul electronic, format pentru efectuarea plății prin Portmoneul electronic cu echivalentul semnăturii personale, este considerat echivalent unui document pe suport de hârtie, semnat personal. 

3.9. Deținătorul de card are posibilitatea să înroleze același card Victoriabank la mai multe dispozitive concomitent, pentru înregistrarea fiecărui Card în parte fiind necesară parcurgerea procedurii stabilite de Termeni și Condiții prezente. Furnizorul de dispozitive poate impune limitări sau restricții pentru utilizarea Portmoneului electronic și/sau poate avea cerințe minime de software/hardware pentru dispozitivul compatibil de utilizat. Dispozitivele compatibile sunt cele prezentate pe website-ul furnizorului. 

3.10. Deținătorul de card are posibilitatea de a bloca temporar sau a șterge Token-ul din Portmoneul electronic, prin metode puse la dispoziție de Aplicație sau prin apel la Serviciul Suport Clienți 24/24, la oricare dintre numerele de telefon menționate pe card.

3.11. În cazuri justificate, inclusiv suspiciuni de fraudă sau potențial de compromitere, Banca are dreptul de a bloca temporar sau de a șterge Token-ul Clientului. Token-ul blocat temporar de către Bancă poate fi deblocat la încetarea cauzei care a determinat blocarea sa și va putea fi folosit în continuare pentru efectuarea plăților în Portmoneul electronic.

3.12. Ștergerea unui Token din Aplicație are efect definitiv. Pentru a relua utilizarea Cardului în Aplicație este necesară reluarea etapelor de înregistrare descrise în secțiunea 3.


4. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR 

4.1. Banca se obligă: 

4.1.1. Să îndeplinească indicațiile Deținătorului cardului la operațiunile efectuate cu utilizarea Datelor cardului său prin intermediul Portmoneului electronic.

4.1.2. Să blocheze Token-ul/Cardul, imediat ce Deținătorul cardului a informat Banca, cu privire la pierderea Dispozitivului, compromiterea / divulgarea datelor cardului și (sau) pierderea controlului asupra cardului SIM. La adresarea Deținătorului cardului către Serviciul Suport Clienți 24/24 Call centru, blocarea cardului se efectuează după identificarea Clientului în conformitate cu procedura Băncii. Blocarea cardului la adresarea Deținătorului cardului în oficiile Victoriabank se efectuează în conformitate cu procedura în vigoare, după prezentarea unui act de identitate și în baza cererii depuse de către Deținătorul de card în formă scrisă la unitatea bancară. 

4.2. Banca este în drept: 

4.2.1. Să modifice Termenii șsi Condițiile prezente în orice moment prin publicarea acestora pe site-ul Băncii. 

4.2.2. Să refuze Deținătorul cardului de a înregistra Cardul Eligibil în Portmoneul electronic la Verificarea nereușită a Deținătorului cardului. 

4.2.3. Să nu îndeplinească indicațiile Deținătorului cardului, efectuate cu utilizarea Cardului Eligibil în Portmoneul electronic, în cazul în care Verificarea Deținătorului cardului /cardului a fost nereușită. 

4.2.4. Banca are dreptul să blocheze, să restricționeze, să suspende sau să înceteze oferirea posibilității de utilizare a oricărui card Victoriabank în Portmoneul electronic dacă se încalcă Termenii si Condițiile prezente sau Condițiile Generale de afaceri ale Victoriabank, regulile furnizorilor de dispozitive și aplicații, sau dacă Banca suspectează orice activitate frauduloasă sau necorespunzătoare a cardului în Portmoneul electronic. 

4.3. Deținătorul cardului se obligă: 

4.3.1. Să respecte prevederile Termenilor și Condițiilor prezente. 

4.3.2. Să asigure confidențialitatea, păstrarea Dispozitivului pe care este instalat Portmoneul Electronic, parolei, codului de acces, cardul SIM în modalitatea ce exclude accesul persoanelor terțe la acestea, de asemenea să anunțe imediat Victoriabank în cazul pierderii sau suspiciunii că Dispozitivul, parola/codul de acces cardul SIM pot fi utilizate de către persoane terțe. 

4.3.3. Să colaboreze cu Victoriabank la efectuarea oricăror investigații și să ia măsuri pentru prevenirea escrocheriilor sau altor măsuri care pot preveni compromiterea datelor cardului. 

4.3.4. Să monitorizeze tranzacțiile efectuate cu Token/Carduri și să comunice imediat Băncii orice neconcordanță sau neregulă identificată în legătură cu acestea. 

4.3.5. Să asigure nivelul corespunzător de securitate al Dispozitivului, utilizând Parole, Touch ID/Face ID și alte posibilități de blocare/deblocare. 

4.3.6. Să se adreseze imediat la Victoriabank în cazul primirii SMS-notificării privind înregistrarea cardului în Portmoneul electronic, dacă Deținătorul cardului nu a efectuat o astfel de înregistrare. 

4.3.7. Deținătorul de card are obligația de a șterge Token-ul asociat unui dispozitiv atunci când încetează să mai utilizeze respectivul dispozitiv, precum și atunci când intenționează să dezactiveze metodele de securizare împotriva utilizării neautorizate ale dispozitivului.


5. RESPONSABILITĂȚILE PĂRȚILOR 

5.1. Victoriabank nu operează aplicațiile Portmoneului electronic și nu are control asupra acestora. Banca nu răspunde pentru nici o situație care înrerupe, împiedică sau afectează funcționarea cardului Victoriabank în Portmoneul electronic, precum și pentru indisponibilitatea/limitarea serviciului internet, întârzieri de rețea, indisponibilitatea rețelei operatorului de telefonie mobilă, pană de curent, întreruperi ale conexiunii fără fir (wireless), întreruperi ale sistemului. Accesul, utilizarea și întreținerea cardului virtual depind de furnizorul aplicației și de rețeaua furnizorului de internet. 

5.2. Banca nu are nici o responsabilitate în raport cu Clientul referitor la cerințele/condițiile și/sau orice limitări/restricții privind utilizarea aplicației stabilite de furnizorul Portmoneului electronic, și nici la modificarea și/sau comunicarea acestora Clientului. 

5.3. Furnizorul de dispozitive și aplicații cu care se pot efectua plăți prin intermediul Portmoneului electronic, pot avea proprii termeni și condiții sau politici de confidențialitate. 

5.4. Banca nu este responsabilă cu privire la securitatea dispozitivului mobil pe care este instalat Portmoneul electronic și nici pentru modul de funcționare al acestuia. 

5.5. Banca nu poartă răspundere pentru prejudicii rezultate din executarea unor plăti neautorizate generate de expunerea dispozitivului Clientului la viruși și/sau alte aplicații/programe, precum și de furtul, sau utilizarea acestuia de către terți. 

5.6. Banca nu este răspunzătoare și nu oferă suport sau asistență pentru nici un fel de hardware, software sau alte produse sau servicii ale terților. Dacă aveți întrebări sau probleme cu un dispozitiv pe care este instalat Portmoneul electronic, este necesar să contactați furnizorul/terțul pentru asistență.


6. ALTE CONDIȚII 

6.1. Prin prezenta Deținătorul cardului s-a informat, înțelege și este de acord că: 

6.1.1. Facilitățile de utilizare, prevăzute în Termenii și Condiții prezente, sunt valabile la acest moment, însă este posibil ca furnizorul de dispozitive și aplicații să ofere și alte modalități de utilizare a Portmoneului electronic sau să le modifice pe cele existente, acestea urmând a fi comunicate Clientului prin modalitățile agreate cu acest furnizor.

6.1.2. Sistemele de plăți și/sau alte organizații financiare pot aplica limite, inclusiv pe sumele operațiunilor cu utilizarea Datelor cardului prin Portmoneul electronic, precum și de a stabili comisioane proprii pentru astfel de operațiuni.

6.1.3. Victoriabank nu garantează confidențialitatea și securitatea transmiterii datelor prin mijloace electronice de transmitere, care nu sunt controlate de Victoriabank. Asigurarea confidențialității și securității transmiterii datelor se efectuează în conformitate cu reglementările furnizorilor de dispozitive și aplicații. 

6.2. Prin prezenta Banca informează Deținătorul cardului despre riscul mărit privind utilizarea Datelor cardului la utilizarea Serviciului, inclusiv la pierderea Dispozitivului pe care este instalat Portmoneul electronic, în memoria căruia sunt introduse Datele cardului, compromiterea Datelor cardului. Astfel, pentru reducerea riscurilor, Deținătorul cardului este obligat să execute pe deplin cerințele Termenilor și Condițiilor prezente, inclusiv să ia toate măsurile necesare și rezonabile pentru securitatea și protecția Dispozitivului pe care este instalat Portmoneul electronic.